Manastirea Curtea de Arges
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Argeș este cu siguranță MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ. Construcția celebrului monument de arhitectură, inclus in Lista Monumentelor Istorice, a fost începută de domnitorul Neagoe Basarab între anii 1512-1517 și a fost terminată de către ginerele său Radu de la Afumați in 1526. Mănăstirea Argeșului este necropolă regală, aici găsindu-se mormintele regilor și reginelor României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea.
In ce privește linia arhitectonică, construcția aparține stilului bizantin, dar elementele decorative de la exterior au influențe arabe, armene, georgiene si persane.
Pe peretele sudic al mănăstirii, locul marcat cu pecete roșie se presupune că este mormântul Anei, soția Meșterului Manole (erou al mai multor balade populare). Legenda spune ca meșterul Manole și-a zidit soția, pe Ana, in zidurile mănăstirii, pentru a reuși să o construiasca, fiindcă tot ce construia ziua se dărâma noaptea.
Tot la Mănăstirea Curtea de Argeș, în biserica din spatele mănăstirii se află și moaștele Sfintei Filofteia. Legenda spune că o fetița de 12 ani, trimisă de catre tatal ei cu mâncare la niște muncitori, a dat pe drum toată mâncarea unor oameni nevoiași. Înfuriat tatăl a ucis-o cu un topor, iar trupul fetei a putut fi ridicat doar în momentul pomenirii Mănăstirii Argeșului.
Biserica este de confesiune ortodoxă și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului.
Judetul:Arges