Podul lui Traian
Podul lui Traian a fost construit între anii 103-105, pe Dunăre în jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin, de către Apolodor din Damasc, cel care a construit și Columna lui Traian, scopul fiind acela de a facilita trecerea peste Dunăre a trupelor romane conduse de Traian, în al doilea război de cucerire a Daciei lui Decebal.
Pentru a putea fi construit a fost nevoie să devieze cursul fluviului pe un braț lateral al Dunării, după care s-a revenit la cursul inițial. Ca materiale s-au folosit piatra și lemnul, structura fiind făcută din lemn și fixată pe 20 de stâlpi din piatră de forma paralelipipedică, lungimea lui a fost de 1135 m, lățimea de 12 m, iar înălțimea de 46-50 m. La capetele podului au fost construite Arcuri de Triumf, porți monumentale, ce semnificau mareția și puterea romană.
După terminarea lui, în primăvara lui 105, Senatul roman a emis o monedă în cinstea lui Traian pe care era stilizat podul pe sub care trece o corabie.
Podul a fost distrus parțial pe vremea Împăratului Hadrianus pentru a proteja sudul Dunării de invazia triburilor roxolane și lazighe, iar distrugerea lui totală a avut loc în anul 275 d.C, odată cu abandonarea definitivă a Daciei.
Astăzi se mai văd doar ruinele primului și ultimului picior. Pe columna lui Traian de la Roma se distinge imaginea stilizată a Podului lui Traian.
