Home »

Lacul Bolboci

Lacul Bolboci, traseu turistic|365romania.ro

Lacul Bolboci

Situat la 24 km de Sinaia sau 28 km de Moroieni, la o altitudine de peste 1400 metri, supranumit și „Marea din Bucegi” lacul a fost construit artificial, pe cursul râului Ialomița.

Priveliștile oferite sunt spectaculoase, iar în apropierea lacului mai sunt și alte obiective turistice care merită „bifate” : Cheile Zănoagei, Peștera Ursului, Cheile Tătarului, Cheile Orzei, Vârful Omu, Babele, Lacul Scropoasa, Lacul Zănoaga, Peștera Ialomiței, etc

Pentru pescarii amatori sau profesioniști există în lac păstrăv, lostrița și clean, pescuitul putându-se face pe baza permisului ANPA, în baza căruia se eliberează permisul de pescuit de către Administrația Parcului Bucegi din Pucioasa.

Judetul:Dambovita

Informatii utile

Taxa pescuit : 26 lei/zi

Pentru a ajunge la lac aveți mai multe opțiuni:
- cu masina mergeti pe DN71 de la Siania sau Pucioasa spre Glod, iar Glod se intra pe DJ714 pana la lac.

- pe jos aveți mai multe variante de a ajunge la lac:
- de la Cota 1400 din Sinaia, mergeți pe traseul marcat cu banda rosie. Drumul duce spre Varful cu Dor si coboara spre valea Valceaua Varful cu Dor. De aici se urmeaza marcajul cu crucea galbena pana la Bolboci
- urcați cu telecabina din Sinaia până la Cota 2000, de aici urmați marcajul cu cruce galbenă spre Cabana Valea Dorului si lac
- urcati cu telecabina de la Cota 2000 la Vf. Furnica, de aici urmati traseul marcat cu banda rosie care coboara pe langa telescaun. La intersectia cu traseul marcat cu cruce galbena, urmati-l pe acesta pana la lac.

- cu bicicleta puteti merge dinspre Sinaia spre Cota 2000 si de acolo coborati spre lac sau puteti merge pe partea cu Moroieni. Nu este un traseu usor dar merita efortul.

Date contact

Parcul Natural Bucegi, Jud. Dambovita