Manastirea Hodos-Bodrog
Mănăstirea Hodoș-Bodrog situată în Parcul Natural Lunca Mureșului în apropierea localității Bodrogu Nou, la 15km de Arad este una dintre cele mai vechi așezări monahale din țară. În acest loc a existat o așezare monahală încă din secolul II, dovadă în acest sens fiind vestigiile descoperite în urma cercetărilor arheologice făcute în 1976.
Mărturii despre existența bisericii există încă din 1177, an în care este pentru prima dată atestată documentar biserica într-o diplomă emisă de Regele Bela al III-lea. Într-un alt document din 1216 mănăstirea apare din nou menționată sub numele de Mănăstirea Ciala, iar dupa 1784 este menționată sub numele de Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
La mănăstire locuiesc 25 de călugări care lucrează în atelierele mănăstirii, cel mai important atelier fiind cel de croitorie, unde sunt confecționate mitre arhierești și potcapuri.
Mănăstirea adăpostește o colecție de artă veche bisericeasca și obiecte de patrimoniu, icoane, cărți vechi datând din secolele XIV-XIX.