Home »

Parcul Copou

Parcul Copou obiectiv turistic Iasi | 365romania.ro

Parcul Copou


Parcul Copou din Iași a fost înființat în 1834 la inițiativa domnitorului Mihail Sturdza, pe dealul Copoului, fiind cel mai vechi parc din oraș. Înainte de construcția grădinii, în Copou existase un foișor construit de Matei Ghica, dar nu exista nici o gradină publică pentru locuitorii orașului.

Parcul a fost extins între anii 1849-1852, iar din 1860 a fost iluminat.

În parc se găsesc câteva obiective turistice des vizitate: Teiul lui Eminescu a cărui vârsta conform cercetărilor făcute depășește 500 de ani și care face parte din lista arborilor protejați prin lege. Trunchiul teiului a fost consolidat cu cercuri de metal, iar ramurile sprijinite.

În fața teiului se află bustul de bronz al poetului Mihai Eminescu, iar pe aleea principală a parcului se găsesc busturile personalităților culturii românești, membri „Junimea”.

Un alt obiectiv este Obeliscul cu lei, denumit inițial „Monumentul Legilor Constituționale”, construit între 1834-1841 și inclus pe lista monumentelor istorice. Fondurile necesare realizării obeliscului au fost strânse prin subscripție publică. Monumentul a fost construit în semn de recunoștință către cele două țări Rusia țară suzerană și Turcia țară protectoare.

Judetul:Iasi

Date contact

Bulevardul Carol I intre Aleea Copou si Strada Aurora, Iasi, Jud. Iasi

Alte oferte din acelasi judet si categorie:

Gradina Botanica Anastasie Fatu din Iasi | 365romania.ro Gradina Botanica „Anastasie Fatu”